– Hai sa mai mancam un pic, a spus baiatul si a continuat in scurt timp. Apoi te poti odihni in timp ce eu imi fac temele.

– Pot sa vin si eu? Am intrebat cat am putut de jalnic, iar «logodnicul» meu a fost de acord.

Pe Herman nu l-a deranjat deloc sa fie logodit. L-am intrebat chiar si de ce, iar el mi-a raspuns:

– Esti un miracol, a spus el, mangaindu-mi capul cu atata tandrete incat mi-am strans ochii de placere.

Oh, am uitat! S-a dovedit ca aveam zece ani si mai aveam aproape un an pana la temuta academie. Si nu semanam cu Mariana in oglinda, deloc. Asa ca am murit si am devenit o persoana noua. Cineva a scris despre asta in anumite carti, nu-mi amintesc numele. Academia era in carte, asa ca m-am gandit: daca numele de familie sunt aceleasi, atunci si eu sunt in carte, nu-i asa?

Herman si-a continuat lectiile, iar eu m-am apropiat de el: nu pentru a-i distrage atentia, ci pentru a avea grija de ceva. A pus cartea de povesti in fata mea si mi-a spus sa nu-i distrag atentia. Asa ca am citit povestea in liniste si imaginandu-mi ca, daca i-as fi distras atentia, s-ar fi suparat foarte tare, iar eu nu voiam sa-l supar pe «logodnicul» meu, chiar daca era doar pentru distractie.

Herman isi facea exercitiile si era suparat pentru ca ceva nu era in regula. M-am uitat in caietul lui si am vazut aproape imediat ca confundase minusul de la inceput cu plusul. Si eu faceam aceasta greseala, de aceea am observat-o. Stateam acolo ingrijorata, iar Herman era si el ingrijorat, asa ca nu am putut rezista.

– Herman! am strigat incet si i-am atins maneca. Pot sa te deranjez, iar mai tarziu sa ma lovesti pentru asta?

– Oh… Baiatul a fost suparat la inceput, dar apoi, cand a auzit ce sugeram, m-a luat in brate si m-a imbratisat strans. Pisicuta. A fost atat de tandru incat am plans. Ce s-a intamplat cu draga mea?

Herman era mult mai in varsta decat mine, atat de intelept, atat de bun si de iubitor… Nu ma puteam opri din plans.

– Ai incurcat mai putin cu mai mult aici, am subliniat cu prudenta si imediat mi-am inchis ochii de frica.

– Multumesc, pisicuto! Mi-a multumit incet baiatul si m-a mangaiat pe ochi pentru a-i face sa se deschida. Cumva nu era deloc suparat pe mine, desi il deranjasem.

Apoi si-a terminat repede temele si a inceput sa-mi puna intrebari despre poveste – ma rog, despre ceea ce citisem. Undeva la mijloc m-am speriat, nu stiu de ce, iar Herman a simtit asta si a incetat sa-mi mai puna intrebari, desi ma asteptam sa ma certe pentru ca am uitat jumatate din ce citisem. Dar «logodnicul» meu a inteles, a pus cartea jos, m-a imbratisat, m-a pus in pat si a vrut sa plece, dar i-am aruncat o privire atat de jalnica incat a ramas.

* * *

La cina nu mai puteam sa mananc singura, asa ca Herman m-a hranit, iar tata s-a incruntat din anumite motive. Eram un pic speriata. Daca nu ar fi fost scutecul, probabil ca m-as fi usurat pe mine, dar tata se gandise la toate, iar eu doar… um… Tata a spus ca multi oameni fac pipi dupa o sperietura si ca nu e mare lucru, scutecul a fost doar ca sa ma fac sa ma simt confortabila. A fost atat de ciudat sa am pe cineva care sa-si faca griji pentru mine. Tata a mai spus ca se va gandi la modalitati de a ma ajuta, iar eu eram putin speriata.

Cand eram Mariana, de obicei eram pedepsita seara, asa ca in seara asta, fara sa mi se spuna ceva, m-am rostogolit la tata si m-am urcat cu burta in poala lui ca sa ma pedepseasca, pentru ca eram vinovata de multe lucruri.

Tata nici macar nu intelegea ce faceam. Doar a tacut si m-a tinut cu mainile ca sa nu cad.

– Ce faci, fetito? M-a intrebat mama.

– Ei bine, am facut ceva gresit astazi. I-am explicat, incercand sa-mi trag sufletul. Asa ca trebuie sa fiu pedepsita.

Cand m-am uitat in jur, am vazut ochii mari ai lui Herman. Era foarte surprins, dar nu am putut intelege de ce.

– Cu ce ai gresit? Intreaba mama in timp ce ii arata ceva tatei.

M-a luat in brate si m-a asezat in poala lui. Mi-am ridicat singura fusta, dar nu mi-am putut muta chilotii, adica scutecul.

– Ei bine, i-am distras atentia lui Herman, apoi nu am putut manca singura si apoi… Am inceput sa vorbesc din ce in ce mai incet pentru ca eram din nou speriata. Si apoi nu am raspuns la niste intrebari…

– Herman? Mama a strigat.

– Rie, m-a ajutat cu un exercitiu. Si faptul ca nu-si poate aminti totul din cartea de istorie… nimeni nu se astepta ca ea sa o faca. A explicat «logodnicul».

Inca de la inceput, a inceput sa-mi spuna «Rie» in loc de «Gabriella», iar eu nu m-am suparat, pentru ca suna foarte dragut. Nu am putut vedea ce facea Herman.

– Fiica mea, vrei sa fii pedepsita? Tata vorbeste in cele din urma si ma bate pe spate. Sau crezi ca vei fi pedepsita oricum?

– Cand sunt pedepsita ma face sa respir mai usor si sunt mai putin speriata. Am recunoscut. Daca m-ar fi alungat?

– Ti-e frica de durere?

Tata, bineinteles, a simtit ca ma faceam mai mica, asa ca m-a batut si el pe cap.